vineri, 1 februarie 2013

La Suceava s-a demonstrat ca dreptatea se castiga prin ofensiva si nu prin aparare.             Sistemul contaminat, ingenunchiat si bun de plata. Pe cand  astfel de victorii si in cazul zecilor de mii de rezervisti, talhariti de drepturile legal castigate?

Comisarul şef Nelu Fediuc, noul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi ( mai bine zis, repus pe post)

Alte stiri despre:

Fediuc îi va lua locul comisarului Mihai Prelipcean, după ce a câştigat în instanţă repunerea în funcţie u Prelipcean nu avea de altfel o imagine prea bună la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, fiind acuzat, printre altele că anul trecut au acordat evaluări slabe subordonaţilor, infirmate ulterior de o echipă de control venită de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Siret, structură care a dispus miercuri, punerea pe fotoliul lui Prelipcean a comisarului şef Nelu Fediuc
~ncepând cu data de 30 ianuarie, comisarul şef Nelu Fediuc este noul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi. Comisarul şef Fediuc îşi va prelua funcţia începând de săptămâna viitoare, când se va reîntoarce din concediul de odihnă. Decizia a fost transmisă la unitatea Poliţiei de Frontieră rădăuţene de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighet, Nelu Fediuc urmând să îl înlocuiască din funcţie pe comisarul Mihai Prelipcean.
Conform unei decizii definitive emise de ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, emisă în luna decembrie a anului trecut comisarul şef Nelu Fediuc a trebuit să fie repus în funcţia pe care a deţinut-o anterior, cea de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret – actualmente Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, iar Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a fost obligat să îi plătească acestuia, retroactiv, drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit, dacă nu ar fi fost schimbat din funcţie. La începutul lunii decembrie 2012 poliţistul de frontieră a obţinut un certificat din partea ~naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care se arată că a fost respins “recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei nr. 299 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat”. Decizia, pronunţată în 9 noiembrie 2012 a rămas irevocabilă.
~ncă din data de 30 ianuarie 2012, Nelu Fediuc a pus în vedere conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei, de care aparţin sectoarele poliţiei de frontieră din judeţul Suceava faptul că instanţa de judecată a stabilit în mod definitiv reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, cel de “şef sector tip I”, care este o componentă a structurii organizatorice a ITP Sighetul Marmaţiei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Argumentele ce au fost luate în considerare de magistraţi în judecarea procesului declanşat de către comisarul şef Nelu Fediuc, vizează faptul că reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, în data de 14 aprilie 2011. Dispoziţia în acest sens nu i-a fost comunicată însă niciodată, Fediuc primind doar o adresă prin care i s-a comunicat un raport de cercetare prealabilă pentru două abateri săvârşite în anul precedent, care ulterior s-a constatat că nu există. Mai mult, judecătorii Curţii de Apel Suceava, unde s-a judecat cazul în primă instantă, au stabilit că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române nu mai avea competenţa de a numi sau elibera din funcţie şi nici dispune sancţiuni pentru şefii sectoarelor poliţiei de frontieră.
Situaţia este delicată în acest moment pentru fostul, de-acum şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, comisarul Mihai Prelipcean, care este pus la dispoziţia conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighet, care va stabili ce funcţie îi va obţine pentru perioada următoare. La Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, la sfârşitul anului trecut a izbucnit un conflict între angajaţi şi conducerea sectorului, legat de faptul că evaluările realizate de cei din urmă au fost subiective, un număr mare de poliţişti de frontieră reclamând că au fost depunctaţi, majoritatea obţinând doar calificativul “satisfăcător”, ceea ce ar fi însemnat scăderi de gradaţii şi de salarii. După ce au contestat aceste calificative, o comisie venită de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighet, a “repus” în drepturi poliţiştii de frontieră care s-au considerat nedreptăţiţi, schimbând în sus evaluările recomandate de comisarul Mihai Prelipcean. (Neculai RO{CA)