TeoPal
SĂ FII BĂTRÂN ÎN ŢARA MEA
În ţara mea, bătrâneţea a încetat a mai fi o stare fiziologică. A devenit o infracţiune. În ţara mea, s-a stabilit prin legea pensionării că pentru bătrâneţe trebuie să fii pedepsit. Şi aşa se şi întâmplă. Nu este departe vremea când, prin decizie a parlamentului, Codul Penal va fi completat cu un capitol prin care bătrâneţea va fi penalizată. Cartea Pedepselor adaptându-se astfel realităţii de fiecare zi. Odată ajuns la vârsta bătrâneţii, vârstă pe care nu o ştii, întrucât nici ea nu este bine stabilită, schimbându-se periodic în funcţie de dispoziţia de moment a preşedintelui statului, a primului ministru ori a stării de plictis a celui care numără voturile din parlament, ai devenit în mod definitiv altcineva. Viaţa ta de până atunci nu mai contează. Este declarată, oficial, nulă. Tot ceea ce ai oferit societăţii în nenumăraţii ani de muncă nu mai este important. Nu mai contează. Întrucât tu, Ionescu ori Popescu, nu mai eşti tu, cetăţeanul acestei ţări. Devii o cifră. O cifră într-un sistem care are ca principală preocupare să te extermine. Oficial, se numeşte „ieşirea din sistem”. „Ieşire” care trebuie dusă la bun sfârşit. Pentru tine, cu maximă durere, umilire şi înjosire. În aşa fel, încât moartea să ţi se pară o uşurare. Nu mai ai voie să lucrezi. Deoarece, pentru asta ar trebui să fii plătit. Iar statul nu-şi poate permite să irosească bani pentru un bătrân. Nu poate remunera un condamnat, deja, la disparitie. Dintr-o persoană onorabilă, profesor, medic sau ofiţer, inginer ori muncitor, ai devenit un asistat social. O povară pentru societate. Dacă ţi se „dă” o pensie, statul o numeşte „asistenţă” şi nu va reprezenta în nici un caz returnarea sumelor pe care tu le-ai plătit statului într-o viaţă, tocmai pentru a avea cu trăi la bătrâneţe. Nu. Pensia este socotită a fi o pomană. Oferită strict din bunăvoinţa conducătorilor ţării. Ţi se va spune că tu, bătrânul, nu mai ai nici un drept din moment ce statul nu mai are bani. Că banii pe care tu i-ai plătit, lună de lună patruzeci de ani, s-au dus demult. Guvernul nu i-a mai găsit în bugetul pe care l-a moştenit. Deci, nu mai sunt! Ce-i aşa greu de înţeles? Şi, dacă ai avut neşansa de a ajunge azi bătrân, eşti plătit din mila celor care muncesc acum. Iar dacă aceştia nu au de unde să-ţi dea, ei fiind puţini iar cei ca tine mulţi, e treaba ta. Nu a statului. Dar, fiind democraţie, poţi alege. Să mori de foame, să te sinucizi, să stai cu zilele la cozile pomenilor primăriilor mai miloase sau să pleci în lumea largă. Să te „descurci”, prin forţe proprii. Statul are acum ca principală preocupare restructurarea sa. Care nu are nici o legătură cu tine, bătrânul neputincios. Ba din contră! Prin chiar existenţa ta îl încurci şi îl întârzii în edificarea măreţei sale opere. Statul este ocupat. Taci şi spune mulţumesc! Atâta are, atâta oferă. E simplu. Ca bătrân, în ţara mea nu mai ai voie să te îmbolnăveşti. Dacă ai facut-o, este pe riscul tău. Deoarece boala ta este o povară în plus pentru stat. De unde bani pentru medicamentele tale? De unde bani pentru spitalizare? De unde bani pentru plata medicilor ori pentru actul operatoriu? Trebuie să înţelegi evidenţa! Că nu mai sunt bani pentru supravieţuirea ta. E boala ta, e viaţa ta, te priveşte personal. Nu amesteca statul în problema asta. Ai dat bani, ani îndelungaţi, pentru asigurările de sănătate? Ţi s-a spus că vei avea bătrâneţea asigurată? “ Ţeapă!”, ca să folosesc o vorbă dragă preşedintelui. Banii aceia s-au dus şi ei! Acum statul nu mai are fonduri pentru sănătatea ta. Deci, să fii sănătos! Sunt mult mai multe de spus despre cum este să fii bătrân în ţara România. Iar eu sunt deja prea bătrân ca să le pot enumera pe toate. Mi s-a terminat şi pasta din pix… Mi-e ruşine, dar trebuie să vă spun. Este ora două, dimineaţa. Scriu în stradă. Sunt aici de două zile şi două nopţi. La coadă pentru ajutoare U.E. Împreună cu alţi o mie de bătrâni. Merită! Se dă zahăr. Şi făină şi ulei. O să avem ce mânca, vreo câteva zile. E frig. Îngheţ şi mă tot întreb: „Unde o fi ţara asta, UE?” Că m-aş muta şi eu acolo. Văd că are bani pentru bătrâni. Şi poate este şi mai cald…

Teo Palade

Teo Palade

ARTICOLUL A FOST SCRIS DE GL. PALADE FOST LOCTIITOR AL DIA SI COLEG CU GABI OPREA IN SERIA A SASEA DE LA CNAp Citesc suita de acte normative destinate desfiinţării pensiilor militare de stat, cu încăpăţânarea şi stăruinţa omului care vrea să înţeleagă. Recitesc, cu disperarea celui ce doreşte să priceapă sensul, Legea 119/2010, Hotărârea de Guvern 735/2010 şi Ordinul Ministrului Apărării 101/2010. Actele prin care se stabileşte, în mod concret, modul în care va decurge deposedarea de drepturi indubitabil legale a sute de mii de foşti militari. Citesc şi recitesc… Şi de fiecare dată, constat, că în spatele cuvintelor şi frazelor, ordonate pe articole şi aliniate, se află scopuri meşteşugit ascunse. Ies la iveală interese obscure care, la rândul lor, generează o mulţime de întrebări în mintea pensionarilor militari. Chiar şi a acelora dintre ei care, încrezători în vorbele sforăitoare ale guvernanţilor, sunt dispuşi să accepte sacrificarea liniştii bătrâneţii, inclusiv perspectiva sărăcirii extreme ”pentru un viitor luminos” . Dar, gata de sacrificiu, aceşti bătrâni vor să înţeleagă, înainte de a pune capul pe butucul călăului, sensul şi logica actului suprem acceptat. Şi pentru că nu le percep, îşi pun întrebări. Chinuitoare. Aducătoare de nesomn şi suferinţă. Degeaba caută răspunsuri. Oriunde încearcă găsesc, întoarse iar, aceleaşi întrebări. Dincolo de ele, există doar imperativul sacrificiului, fără nici o finalitate concretă, prezentă ori viitoare, care să justifice cumva gestul lor sinucigaş. Sunt întrebări la care trebuie să răspundă ministrul apărării, domnul general de justiţie(r) Gabriel Oprea, singurul responsabil, în conformitate cu legea şi cu jurământul ministerial, de soarta Armatei şi a angajaţilor săi. Un ministrul care va intra în istoria Armatei Române ca generalul-politician gropar al profesiei de militar şi ucigaş, moral, al multor vârstnici foşti militari. Ca generalul-politician care, din ambiţii personale, a aprobat şi coordonat furtul a câte doi lei din fiecare cinci lei câştigaţi prin muncă dură şi cinstită de militarul activ. Bani din banii destinaţi supravieţuirii familiilor rămase de cele mai multe ori singure, fără ocrotirea vreunei legi, săptămâni sau luni întregi. Ca generalul-politician care a contribuit în mod vinovat la furtul a mai mult de jumătate din pensia, şi aşa de mizerie după standardele NATO, a fiecărui fost militar, aflat încă în evidenţele armatei şi obligat de lege să răspundă, oricând, la apelul naţiunii. Ca generalul-politician în timpul ministeriatului căruia militarul, frate de arme cu el, a fost umilit şi batjocorit ca niciodată înainte, în întreaga istorie a Armatei Române. De ce, domnule ministru? De ce aţi contrasemnat şi elaborat, ca ministru al apărării naţionale, acte destinate desfiinţării profesiei de militar, umilirii uniformei sfinte a Armatei Române, batjocoririi slujitorilor armatei, furtului din drepturile legitime ale militarilor, din moment ce, doctor în drept fiind, cunoşteaţi cu precizie urmările dezastruoase pentru naţiune a unor asemenea gesturi? De ce sunteţi de acord ca azi fiecare militar, aflat în rezervă ori retragere, să fie obligat să ceară în scris, sub proprie semnătură, reducerea pensiei sale obţinută legal? Când lui, pensionarului, nu i-aţi cerut acceptul, în scris, sub semnătură proprie, atunci când aţi elaborat legile prin care i se decidea viitorul? De ce siliţi fiecare pensionar militar, denumit cinic în lege „beneficiar”, să se prezinte la Centrul Militar ori la unităţile în care a lucrat, în postura de petent, din moment ce toate datele necesare nedreptei recalculări a pensiei militare de stat se află în posesia Ministerului Apărării? Aveţi, domnule ministru, în “curtea dumneavoastră”, numele fiecăruia cu iniţiala tatălui, anul naşterii, locul, data intrării în armată, numele nevestei şi al copiilor, toate unităţile unde a lucrat, toate funcţiile ocupate, toate ordinele de înaintare în grad, toate statele de plată lunare, toate hotărârile pentru primirea ordinelor şi medaliilor militare, grupa de muncă a fiecăruia şi perioada în care a lucrat în condiţii speciale, decizia de pensionare. Aveţi, domnule ministru, până şi numărul ordinului de plată al ultimei pensii! Nu este normal atunci să apară întrebarea, de ce să alerge el, pensionarul? De ce vreţi, insistaţi, vă încăpăţânaţi să puneţi bătrânii pe drumuri, domnule ministru? Cu ce v-au greşit ei? Ce aveţi de câştigat din asta politic sau personal? De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat să fie calculată pensia la nivelul salariului mediu pe economie, în cazul în care pensionarul militar, din motive obiective poate, nu îndeplineşte calvarul pelegrinărilor pomenit ceva mai sus? Calcul care nu ţine cont de grade, funcţii, ordine şi medalii primite ca semn de respect faţă de actvitatea sa, de săptămânile petrecute în aplicaţii, de serviciile pe unitate, de alarme în miez de noapte? Transformându-l dintr-un om unic, cu o carieră specifică, cu un parcurs profesional singular, cu o identitate individualizată, într-un obiect anonim, într-o păpuşă de cârpă, fără viaţă şi trecut personal? Într-un rebut de duzină? În semn de injosire? Drept pedeapsa pentru că mai trăieşte încă? Pentru a-l umili acum la bătrâneţe în faţa copiilor şi nepoţilor săi? De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat ca aceste legi nedrepte să lovească în primul rând pe cei tineri încă, care în plină putere şi ascensiune profesională au fost azvârliţi afară din Armată pe considerente politice, fără cursuri de reconversie profesională, fără dreptul de a mai munci la stat, fără putinţa de a se mai apără în faţa unui guvern ostil şi mincinos? Vă amintiţi, domnule ministru Oprea, aceste cuvinte? „Pentru armată o lege strâmbă este mai grea decât un război drept. Prin urmare, nu pot fi de acord cu nici o măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a celor din sistemul naţional de apărare!”. Sunt cuvintele dumneavoastră, rostite cu propria gură, de la tribuna senatului României, în faţa întregii naţiuni. Stiaţi, deci, că este o lege strâmbă! Ştiaţi, deci, că militarii sunt nedreptăţiţi! Ce s-a întâmplat între timp? Legea s-a îndreptat? Nu s-au mai tăiat pensiile militare? Avem o altă armată şi alţi pensionari militari? Aţi reuşit, prin forţa partidului dumneavoastră, să opriţi furtul? Sau v-ati atins scopurile politice şi nu vă mai pasă? Sau totul a fost o mascaradă, care să dea bine în ochii eventualilor aderenţi la noul dv. partid? Sau aţi minţit cu neruşinare, ca ultimul borfaş care se dă drept prieten până îţi fură portofelul? Şi ca o ultimă întrebare, cum de nu vă este ruşine să mai intraţi pe poarta ministerului al cărui prestigiu îl demolaţi zilnic şi să mai priviţi în ochi militarii pe care, tot zilnic, îi umiliţi şi jecmăniţi? Pun aceste întrebări nu din răutate. Nici pentru că v-aş urâ. Ca persoană îmi sunteţi indiferent. Vă pot întreba însă , domnule ministru, pentru că dumneavoastră sunteţi plătit şi de mine. Sunteţi şi angajatul meu. Şi, în baza banilor pe care vi-i dau, aveţi un contract cu mine, prin jurământul citit şi semnat cu mâna pe biblie atunci când aţi devenit ministru. Sunt, ca urmare, obligat să vă arăt că nu sunteţi singur pe lume şi că aveţi datorii morale imense, neonorate, faţă de noi. Cei mulţi. Anonimii! Scris de Teo Palade,

Legea sistemului unitar de pensii publice a fost respinsa de Senat

Legea sistemului unitar de pensii publice a fost respinsa de Senat

Va informam ca Legea sistemului unitar de pensii publice a fost respinsa astazi, 10.11.2010, in Senatul Romaniei.

Aceasta va fi trimisa la Camera Deputatilor unde se va aplica procedura de rediscutare.

Toate eforturile SCMD se vor indrepta, din nou, asupra informarii si convingerii tuturor deputatilor in ceea ce priveste necesitatea eliminarii referirilor la militarii in rezerva si in retragere.

Honor et Patria! Vae victis!

BIROUL OPERATIV AL SCMD

ANUNT UMANITAR

Te rog, da si tu sfoara în tara dupa grupa AB pozitiv...Daca cineva e dispus sa doneze sânge...pentru o fetita cu aplazie medulara ... Este la spitalul Fundeni (Bucuresti), sectia de Pediatrie, are 11 ani, se numeste Tudor Alexandra Mihaela si pâna la operatie face transfuzii zilnice. Altfel moare. Macar da mai departe!!! Nu-i greu!!! Multumesc!




--
Dr. Eduard Kovesi

LedCommunications
Str. Rotarilor Nr.1
550255 Sibiu
Romania
Tel: 004 072 2100801

Mai mulţi pensionari din structurile de informaţii din judeţul Sălaj au deschis o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti. Foştii ofiţeri de informaţii cer suspendarea aplicării normelor de aplicare a Legii care vizează recalcularea pensiilor militarilor.

Foştii ofiţeri de informaţii cer suspendarea aplicării normelor de aplicare a Legii care vizează recalcularea pensiilor militarilor / FOTO: Grup RC

Imaginea 1/1

Potrivit adevarul.ro, 64 de sălăjeni, majoritatea ofiţeri şi subofiţeri pensionaţi din structurile de informaţii aparţinând fostei Securităţi, dar şi din Serviciul Român de Informaţii din judeţul Sălaj, plus alţi nouă pensionari din ministerele Apărării Naţionale şi Administraţiei şi Internelor, au acţionat în instanţă Guvernul la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit lui Marius Ghilea, preşedintele Sucursalei Sălaj a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI, acţiunea a fost introdusă vineri, 5 noiembrie, şi are două etape. Pe de-o parte, foştii ofiţeri cer suspendarea aplicării HG 735/2010, adică a normelor de aplicare a Legii 119/2010, ce vizează recalcularea pensiilor militarilor, iar pe de altă parte, ei solicită, în etapa a doua a procesului, anularea acestei hotârări de guvern.

Ghilea susţine că la baza acestor acţiuni în instanţă nu stau neapărat raţiuni de ordin financiar, ci şi aspecte ce ţin de moralitate. "Faptul că după ce 40 de ani ai fost militar te trezeşti, la pensie, că nu mai ai un statut conform cu activitatea prestată până atunci, reprezintă un atentat la onoarea şi demnitatea noastră", explică fostul ofiţer SRI.

« Banii n-aduc fericirea, nici numărul lor, ci doar puterea de cumpărare - Paunescu »

Astăzi, 5 noiembrie 2010 de Dorin Tudoran .

…prefer să-mi amintesc cum jucam ”Vaporașe” (A3, C7, H10) în timpul orelor de folclor din amfiteatrul Odobescu și cum ne-a invitat profesorul Mihai Pop la Catedră spre a ne dojeni că nu suntem atenți nici o clipă, să ne explice că autorul anonim este cel mai important dintre toți creatorii de cultură, pentru ca în final să ne întrebe surâzător ”Pot să sper că mai e vreo speranță cu dumneavoastră doi?”

…prefer să-mi amintesc cum jucam șah în Cișmigiu, un sport la care nici unul dintre noi nu era grozav – eu eram dezinteresat, el – prea grăbit — dar el făcea o şmecherie, mă punea să mă uit la ceva, pentru a-mi șterpeli o tură, un cal, ba chiar regina. S-a ales cu nebunul.

…prefer să-mi amintesc cum băteam Stadionul tineretului, Ștrandul studențesc, cărând după noi o armată de prieteni, ca să încigem o altă revanșă de fotbal, fiindcă nu-i plăcuse scorul celei anterioare.

…prefer să-mi amintesc cum, abia scăpați de repetenție și luând o restanță la slavă veche ori gramatică istorică, ne-am dus la Gambrinus unde el, ca de obicei, a comandat doar o friprură şi doi mici, eu o friptură și patru mici, pentru ca eu să n-am timp nici să termin doi dintre mititei, în vreme ce el îşi terminase friptura, mititeii,iar acum se înfrupta și din ai mei. ”Dorinache, mănânci prea mult…” Apoi s-a prăpădit de râs.

…prefer să-mi amintesc cum, ajunși în față la CCA, l-a apucat din nou râsul și mi-a spus: ”Trebuie să punem şi noi, dracu’, mâna pe carte, că ne facem de râs. Şi mai suntem şi copii de dascăli…”

…prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. ”Adică?”, întrebam. “Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine?” ”Păi, cam este…” ”Du-te dracu’… Ai înnebunit.” Fireşte.

…prefer să recitesc dedicația pe care mi-a dat-o pe Ulrasentimente, prima lui carte cu o prefață de Matei Călinescu și cum mi-a spus ”Până nu-mi dai și tu o dedicație pe prima ta carte, nu mă las. Dacă mă enervezi, ţi-o scriu eu…” Am scris-o eu, până la urmă, dar a trebuit să aştepte vreo zece ani, el, care era tot timpul grăbit în legătură cu ceva.

…prefer să-mi amintesc cum ne-am dus în trei, studenţi – el, Ion Alexandru și eu – înainte de-un Crăciun, la o crâșmă de pe lângă Piața Unirii să bem țuică fiartă și să mâncăm şorici; cum Ion se învolbura din ce în ce mai tare și a luat-o iarăşi de la capăt că trebuie să tragem o revoluție și să izbăvim neamul românesc și cum Adrian, speriat că aude cineva ce trăncănim, i-a spus ”Ioane, până să facem revoluția aia, mai învață și tu ceva românește”, cum Ion a rămas încremenit, cu ochii săi îngereşti ţintiţi spre tavan și a izbucnit în lacrimi iar eu m-am enervat i-am vărsat lui Adrian ceaşca de ţuică fiartă peste bucata de şorici.

…prefer să-mi amintesc cum am stat amândoi pe la poarta spitalului în ziua în care Constanța a născut-o pe Ioana şi cum seara am bătut oraşul ca şi cum era doar al nostru. Chiar era, în seara aceea.

… prefer să-mi amintesc cum, aflând de la maică-mea că la Școala militară de ofițeri de rezervă de la Bacău, de care el scăpase, eu intrasem într-o mare belea și eram cărat de la arest la toți generalii și pe la tribunalul militar, l-a sunat în disperare pe poetul-militar Nicoale Tăutu și i-a spus că trebuie să facă pe dracu în patru și să mă scape de cei doi ani de batalion disciplinar care mă aşteptau: ”Domnu Tăutu, dumneavostă înţelegeţi – e vorba de prietenul meu…Ce tot vorbim aici? Cum, adică, să facă puşcărie şi batalion disciplinar?…”

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

…prefer să-mi amintesc cum, în așteptarea unei miuțe pe Stadionul tineretului m-a prevenit “Să nu te pună dracu’ să-i dai Șorțulețul (aveam damblau să strecor mingea printr picioarele adversarului) lui nea Jean, că ăsta e ranchiunos rău” și cum după ce nu m-am abținut să-i dau Șorțulețul lui nea Jean, mi-a spus “Dorinache, Barbu n-o să te iartă niciodată.” Barbu nu m-a iertat niciodată, dar nu din cauza Şorţuleţului. În seara aceea ne-a invitat pe toţi la masă, la Grădina Triumf.

…prefer să îmi amintesc cum m-a luat pe sus, a năvălit cu mine în biroul lui Marin Preda la Cartea Românescă și i-a spus că sunt un mare poet, în plus un om de caracter, și că e o porcărie că nu mi se publică volumul. Așa m-am împrietenit mai târziu cu ”domnul Preda”, care, când era certat cu Adrian, mă întreba, ”Nea Dorine, ce mai face prietenul ăla al dumitale?” ”Care prieten?” ”He, He, las că știi dumneata care.” ”Nu știu”, ziceam. Şi adăugam: “ Întrebați-l pe el, că e și prietenul dumneavoastră.” “He, he, he…”

…prefer să îmi amintesc cum ne-a luat pe Horia Pătrașcu (Reconstituirea), Eugen Seceleanu (Eternitate locală), pe mine, şi pe o fotoreporteră extraoridinară, Elena Ghera, şi ne-a ne-a trimis pe Valea Jiului, ”că prea sunt amărâţi oamenii ăia pe-acolo, şi nenorociţii ăştia vor să-i îngroape de vii.” Când s-a trezit pe masă cu “marfa”, m-a chemat la el în birou, s-a uitat de jur-împrejur şi a zis: ”Dorine, voi vreți să mă bagați în pușcărie?…” Şi cum, când Cenzura, Secţia de Presă şi alţii au spus ”Aşa ceva nu se publică!” a pus mâna pe telefon și i-a sunat pe rând pe Cornel Burtică și pe Dumitru Popescu și repeta: ”Tovarășu’ Secretar, eu nu pot, domne, să-i oblig pe oamenii ăștia să mintă. Ce-or să creadă despre mine? Eu i-am trimis acolo și acum să le cer să mintă? Să se ducă tovarăşul Săndescu pe Valea Jiului, să scrie dumnealui numai de bine, că, aşa, de la Bucureşti, e uşor să tot taie ce scriu alţii, care nu vor să mintă. Auziţi, dumneavoastră, tovarăşu’ Secretar? Eu nu pot să-i pun pe oamanii ăştia să mintă…”

…prefer să-mi amintesc cum îmi explica că e de datoria mea să am grijă de genialul inginer Ion Crișan, ”că doar stă în bloc cu tine și nenorociții ăștia de la Securitate și de la Partid nu înțeleg că ăsta e om de Premiul Nobel. Eugen scrie serialul, tu ai grijă de Crişan. Auzi, Dorine, fă-te că ai treabă cu el, că vrei să vorbeşti cu el, nu-l lăsa să iasă singur din casă, că nenorociţii ăştia sunt în stare să-l…”

…prefer să-mi amintesc cum mi-a telefonat şi cu un ton iritat m-a întrebat: ”Băi, e adevărat că de vreo săptămână te tot vezi cu Nichita”. ”Da”. ”Păi, Dorinache, băiatule, de ce te vezi tu cu cel mai mare duşman al meu?” ”Ca să scriu un articol, un medalion Nichita pentru revistă”. ”Ce să faci, mă?” ”Ai auzit.” A trântit telefonul. Am scris textul. L-a lăsat să apară. Când a apărut revista, mi-a spus: ”Băi, acu’, tu să nu profiţi că eu te iubesc şi să-mi faci toate porcăriile astea. Ai vorbit cu Nichita?” ”Da”. ”Şi ce-a zis despre articol”. ”Nimic”. ”Nimic, nimic? N-a zis nimic?” ”A zis ceva, dar nu despre articol”. ”Ce-a zis?” ”Să ne vedem diseară, pe la şapte, la Cina”. ”Adică, voi doi, nu?” ”Nu, noi trei.” ”Trec pe la tine, pe la şase, cu Sârbu şi te luăm. A dracu’ e pielea pe tine.” Da…

…prefer să-mi amintesc de prima seară a cenaclului, pe strada Slătineanu, și de primele luni ale acelui vârtej miraculos, de marii poeți sărbătoriți acolo, de marii artiști plastici invitați să expună de cei care aveau să devină apoi idolii unei generații – Mircea Florian şi Mircea Vintilă, Doru Stănculescu și Sorin Mingheat, Vali Sterian şi Dan Chebac, Erica Ioja şi Marcela Safciuc, de toți ceilalți, de noaptea când într-un motel din Alexandria, el, Moțu, Cornel Ionescu, ”Catenele” Ancăi Vijan cu a lor senzațională Păunița Ionescu au tradus ”Blowin’ in the wind” şi peste câteva săptămâni, mai toată lumea fredona “Vânare de vânt”. Cam asta a şi fost, vânare de vânt.

…prefer să-mi amintesc de seara în care muncind să facem o antologie Beniuc, de recitat, mi-a spus “Dacă m-ar lăsa pe mine Beniuc să-i fac o antologie de 50 de poezii, s-ar minuna și el ce poet bun este” iar eu i-am răspuns ”Și dacă tu m-ai lăsa să-ti fac o antologie de 30 de poezii și le-ai arunca pe toate celelate 700 sute…” ”Bă, tu ai înnebunit?”. Probabil.

…prefer să-mi amintesc un decembrie 1974, în care, împreună cu Gigi Stanca, am aşteptat Phoenicşii la Gara de Nord şi cum seara Nicu Covaci şi a lui ceată au aruncat Sala Floreasca în aer, cum Andrii Popa s-a cântat de nu ştiu câte ori şi cum Ilie Năstase, venit să dea două premii, mi-a spus: “Domne, e nemaipomentit! Chestia asta chiar se întâmplă? E pe bune?” Da, era încă pe bune.

…prefer să îmi amintesc cum s-a prefăcut că nu înţelege când i-am spus ”Nici Florian, nici Cornel, nici Marcela n-or să mai calce pe-aici. Nici alţii. Ai luat-o razna cu totul…” ”Băi, ăsta mic, mai taci dracu’ din gură cu tâmpeniile tale. Nu pleacă nici unul. Pe mine nu mă părăsesc oamenii ăştia”.

…prefer să-mi amintesc cum o vreme n-a crezut, apoi n-a vrut să accepte în 1975 că ne despărțim, pentru ca în ziua în care ne-am despărțit să-mi spună ”Băi, ăsta mic, dacă pleci acum, noi n-o să mai putem face ce plănuiam când eram studenți”. ”Băi, Grasule, tocmai de-asta plec, fiindcă nu mai vrei să facem de mult ce plănuisem să facem.” M-a strâns în brațe și mi-a spus: ”Pleacă, dracu’, până nu mă răzgândesc…” Nici unul dintre noi nu s-a mai răzgândit vreodată.

…trebuie să-mi amintesc că printe întrebările lui încuietoare, într-o zi a fost şi: “Pe tine, care dintre versurile mele te sperie?” Am rămas blocat. “Hai, mă, zi. Fii sincer, nu te gândi ce să-mi spui”. I-am spus: ”Adrian, mă sperie tare rău astea”:

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăseşte ciori,
Vecina mea prăseşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

O dată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute, foste scări
Decât căzute, foste garduri.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

Nu-mi fac nici o iluzie – posteritatea abia aşteaptă să bulucească şi ea prin garduri. A şi început.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Catre membrii filialelor SCMD din Bucuresti

Catre membrii filialelor SCMD din Bucuresti

Din informatiile primite astazi, vineri, 05.11.2010, orele 12.00, am aflat ca luni, 08.11.2010, in jurul orelor 16.00, se va dezbate in plenul Senatului Legea 124/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Interesandu-ne in mod deosebit amendamentele referitoare la scoaterea tuturor prevederilor referitoare la pensionarii militari, din respectiva Lege si pastrarea Legilor 164/2001 si 179/2004 ca legi ocupationale distincte, timpul fiind foarte scurt, va rugam ca toti cei ce doresc sa asiste la dezbateri sa ne comunice prin telefon sau prin e-mail, la Secretariat, numele si prenumele, seria si nr cartii de identitate, pana sambata ,06.11.2010, orele 14.00.
Vom solicita de la Senat aprobarea de acces in cursul diminetii de luni, 08.11.2010. Confirmarea privind aprobarea accesului va fi transmisa in timp oportun.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Dogaru Mircea