| Acum, aproape un an si jumatate, mi-am asumat deliberat responsabilitatea de a supune comandantului suprem al armatei cateva probleme specifice domeniului de aparare. Nu am fost surprins ca presedintele in exercitiu, nu a raspuns comentariilor, sugestiilor si propunerilor pe care le-am facut atunci. Speram ca realitatea sa ma contrazica sau, si mai bine, sa observ ca deciziile au in vedere macar o parte din propuneri. Din pacate, timpul scurs de atunci şi până acum, a confirmat aserţiunile, dar şi temerile mele, că presedintele in exercitiu care răspunde constituţional de securitatea naţională nu înţelege „că obiectivele politice sunt determinate şi de capacitatea militară” şi că atunci când este vorba de armată şi nevoile ei „niciun efort nu este prea mare”. In perioada urmatoare se va desfasura bilantul Ministerului Apararii Nationale. Nu pot intui ce anume le va spune ofiterilor si generalilor, presedintele in exercitiu, si comandant al armatei, dar i-as sugera ca inainte de a se adresa acestora sa-si faca un bilant personal al celor 6 ani de cand conduce armata. Comandantul suprem al Armatei a reusit in sase ani de cand conduce armata sa o duca intr-un punct din care numai Domnul mai stie ce se mai poate face. Capacitatea de aparare a tarii, starea Armatei, sunt in cel mai critic punct din istoria lor. La cate promisiuni a facut presedintele armatei nici el nu mai crede ce spune. Ministrul apararii spunea ca armata functioneaza la nivel de avarie. Merita sa dezvolte ce inseamna “avarie” pentru a intelege si contribuabilul care sunt dificultatile reale. Pentru a-i usura sarcina comandantului armatei imi permit sa mentionez in continuare esecurile pe care ar trebui sa si le asume personal si barbateste pe timpul discutiei cu militarii la bilant, inainte de a-i acuza pe militari ca nu stiu cum sa foloseasca banii pe care nu-i mai primesc de ani buni, decat doar pentru solde ciuntite si, mai recent, pentru pensii recalculate. Numai asa se poate recladi increderea in comandantul lor. Altfel, vorba lui Nicolae Iorga: “O armata fara comandant este ca o gaina fara cap, se mai zbate putin si moare”. 1.Inexistenta unui proiect politic privind organismul militar este ilustrata de proiectiile bugetare ridicole pentru aparare; promisiunea facuta in perioada de preaccedere de 2,38% din PIB pentru armata a fost praf in ochi pentru oficialii NATO, care abia acum realizeaza limbajul dublu al oficialilor de la Bucuresti. De asemenea, lipsa unei legi de planificare bugetara multianuala nu a permis elaborarea unei viziuni pe termen lung in domeniul apararii nationale. Concluzia este ca presedintele nu a facut nimic pentru a se asigura armatei un buget decent si rezonabil, chiar in conditii de criza. S-a lamentat si atat, ignorand ca atunci cand este vorba de armata si interesele ei niciun efort nu este prea mare. 2. Bugetul de « avarie » a dus la incetinirea operationalizarii structurilor cu consecinte in compromiterea obiectivelor asumate fata de Alianta; armata Romaniei contabilizeaza in dreptul ramanerilor in urma la obiectivele fortei, sume in euro cu foarte multe zerouri. Presedintele uita sau nu stie faptul ca Romania a aderat la NATO nu doar pentru avantajele pe care le confera calitatea de aliat, dar si pentru indeplinirea obligatiilor asumate. Integrarea va dura inca ani buni iar acest proces necesita eforturi financiare si umane considerabile. Al cui este esecul? Evident al presedintelui care nu a stiut sa mobilizeze intreaga clasa politica in acest efort national care tine si de blazonul calitatii de aliat de prima mana, nu second hand. 3.In perioada ultimilor sase ani armata a fost tinta unor atacuri fara precedent cu privire la statutul acesteia si imaginea ei in societate; practic i-au fost ignorate eforturile pentru a se reforma si restructura in scopul pregatirii acesteia potrivit criteriilor de aderare si integrare in Alianta. Valorile institutiei militare: onoare, demnitate, respectul sacru fata de Tricolor, sacrificiul suprem sunt cu nerusinare persiflate iar militarii “nesimtiti”, care au inteles ca trebuie sa se sacrifice, parasind sistemul militar in numele reformei, trebuie sa accepte o alta umilinta cea a recalcularii pensiilor de parca nu au fost suficiente consecintele dureroase, uneori frustrante, generate de restructurare. Presedintele i-a mintit pe militari atunci cand intr-o discutie “barbateasca” le-a spus: ”Şi mai este un lucru care mărturisc că mă deranjează: dezbaterile pe tema pensiilor militare. ...Pensiile militare nu pot fi afectate”. Presedintelui nu i-a tremurat mana cand a semnat promulgarea Legii 119/2010, aproband atingerea dreptului patrimonial al pensionarilor cu privire la pensiile militare. Prin scoaterea cadrelor militare în rezervă din sistemul de pensii militare de stat, plătite direct de la bugetul apararii şi trecerea lor în sistemul de pensii civile, a fost încălcat contractul de carieră al acestora, prin care Statul era obligat să le asigure pensiile şi asistenţa medicală gratuită, pentru ei şi familiile aflate în întreţinerea lor, inclusiv atunci când sunt în rezervă. Mai mult, prin promulgarea Legii 119, comandantul armatei a uitat ca ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari, după ce ies la pensie, rămân, până la vârsta de 62 de ani, în evidenţa centrelor militare, având calitatea de rezervişti, ei fiind rezerva armatei putand fi oricând chemaţi sub arme, dacă situaţia o cere. Comandantul armatei, a anulat definitiv si discretionar relatia existenta intre armata activa si de rezerva; practic aceasta din urma nu mai exista. No comment, domnule comandant suprem! 4. Promisiunea de “redare a demnitatii gradului general” a esuat. Pe timpul celor 6 ani, de cand este comandant al armatei, a avansat in gradul de general indivizi fara cariera militara, a promovat si avansat in gradul de general ofiteri care acum sunt in arest preventiv, in continuare exista generali cu grade inferioare celor cerute de functiile pe care le ocupa, a tolerat persoane angajate politic, imbracate in uniforma armatei romane, sa faca propaganda electorala si, ca sa nu mai fie niciun dubiu cu privire la “politica” promovarii in functii a generalilor, a perpetuat practici comuniste numind in functia de sef al SMG, un general care este inferior in grad multor generali din subordinea sa. Presedintele a compromis definitiv gradul de general promovand reguli si criterii pe care militarii cu cariera completa sau incompleta nu le accepta pentru ca nu le inteleg dar si pentru faptul ca, prin comparatie, asa ceva este de neimaginat in armatele tarilor membre NATO. 5. Preşedintele afirma in decembrie 2008: “Pentru că discutăm despre o perioadă de criză, aş vrea să vă asigur că programele vitale ale Armatei, programele de inzestrare, nu vor fi oprite. Criza nu justifică nici stoparea reformei, nici continuarea proceselor de modernizare a Armatei”. Din nou realitatea il acuza pe presedinte: anul 2010 a evidentiat o realitate brutala si anume ca profesionalismul si tenacitatea militarilor romani nu mai pot suplini uzura fizica si morala a armamentelor si echipamentelor din inzestrare. Consecinta este devastatoare: 25 de militari au murit si alti 26 au fost raniti in timpul executarii exercitiilor si aplicatiilor pe teritoriul national. Atentie, nu in teatrele de operatii! Concluzia este ca presedintele trebuie sa-si asume esecul in initierea si implementarea celor 6 programe de inzestrare, care nu mai au nicio legatura cu structura de forte dar nici cu riscurile, pericolele si amenintarile mentionate in Strategia Nationala de Securitate. 6. Isi asuma oare Presedintele Romaniei esecul unui ordin dat armatei tot la un bilant, prin care le cerea militarilor sa initieze macar un program de inzestrare conform Ordonanţei 111/2007? Raspunsul este tot o intrebare: s-a mai interesat comandantul armatei care este situatia executarii acestui ordin? Daca nu s-a interesat este posibil sa fi stiut de atunci ca era un ordin absurd si ca inzestrarea nu se poate face umilindu-i pe militari sa stea cu mana intinsa la liderii politici sa le dea bani pentru inzestrare. 7. Intr-un articol din Bursa, un viitor ministru de finante spunea ca “armata romana este dotata la nivel de muzeu”. A trebuit sa moara 12 militari, pentru care s-au investit sume enorme in pregatirea lor, ca sa se ia decizia scoaterii din inzestrare a unui sicriu zburator, am numit avionul AN 2. Mai poate presedintele sa se uite in ochii rudelor acestor victime ? Si care ar fi explicatiile pe care le poate oferi acestora ca cei dragi lor au plecat la escadrila din ceruri, acolo unde si alti barbati aviatori militari si-au dat viata pilotand si alte tipuri de aparate de zbor-obiecte de muzeu? 8. Poate acelasi presedinte sa le explice pilotilor militari de ce nu s-a demarat procesul de achizitie a avionului multirol in conditiile in care acesta necesita 3-5 ani ? E suficient pentru un sef de stat sa spuna in legatura cu esecul angajarii negocierii achizitionarii avionului multirol ca aceasta “este o problema a noastra”? Stie presedintele ca din 2013, an in care expira resursa pentru MIG 21, este foarte probabil ca Romania sa plateasca o tara membra NATO sa ne asigure politia aeriana si ca este pentru prima data in istoria aviatiei militare romane cand nu suntem in stare sa ne asiguram prin mijloace proprii securitatea spatiului aerian? Iata inca un esec al capacitatii de decizie si determinare a celui care este comandantul suprem al armatei. 9. Ce fel de prestigiu şi câtă credibilitate mai pot avea militarii atunci cand sunt agresaţi zilnic cu epitete greu de reprodus? Discursul televizat din seara zilei de 23 de ianuarie 2011, a creat confuzie in opinia publica si a dezamagit intreaga scara a ierarhiei militare, pentru ca insusi comandantul suprem a atacat public prestigiul ofiterilor, minimalizandu-le rolul, a supralicitat locul si rolul subofiterilor, instigand cele doua categorii de cadre militare una impotriva celeilalte. Orice comandant de buna credinta stie ca structurile militare sunt ierarhic structurate pe paliere de comanda si de executie, care actioneaza integrat, unitar si inseparabil. Este evident ca militarii români sunt dezamagiti si abandonati de comandantul lor pentru ca nu ii cunoaste, i-a mintit sistematic si le-a facut promisiuni ambigui sau fara acoperire, contand pe faptul ca, oricum, “ei inghit si tac”. In compensatie, presedintele trebuia să vegheze ca priorităţile armatei să fie în atenţia liderilor politici in asa fel incat impostura, incompetenţa, lentoarea şi indiferenţa faţă de problemele de securitate naţională sa nu afecteze imaginea Armatei în societate, dar şi credibilitatea acesteia în situaţii de criză. O consecinta colaterala va fi ca tinerii valoroşi vor evita cariera militară, pentru ca a devenit neatractiva, iar cei care vor decide să serveasca in armata nu vor avea calităţile fizice, morale şi intelectuale cerute de o meserie care este solicitantă, uneori frustrantă şi, adeseori, cere sacrificiul vieţii pentru indeplinirea misiunilor. Stie comandantul suprem cat la suta din posturile scoase la concurs au fost ocupate in ultimul an? Daca s-ar interesa ar afla ca profesia militara a devenit una oarecare si fara perspective iar in luna ianuarie 2011, cota de popularitate si increderea populatiei in armata au ajuns la pragul istoric de 63,5%. 10. In ciuda argumentelor cu privire la necesitatea declansarii procesului de analiza strategica a apararii, presedintele nu a miscat un deget. Din perspectiva practicilor de planificare a apărarii folosite de NATO, analiza strategica a apararii ar fi putut să genereze directivele necesare adaptarii structurii de forţe la ameninţările de natură naţională, regională şi globală aflate in schimbare, sa ofere raspunsuri in legatura cu necesitatea achizitiei avionului multirol, sa genereze premisele reconsiderarii programelor majore de inzestrare, sa permita analiza consecintelor profesionalizarii armatei si sa puna la dispozitie concluziile rezultate in urma participarii la misiuni internationale (dotare, tipuri de misiuni, costuri, lacune de ordin tehnic, material, operational, financiar, legislativ, de cooperare cu alti aliati, etc). In final, s-ar fi putut evalua si din punct de vedere financiar optiunile privind dimensiunea organismului militar si misiunile acestuia, ca premise credibile pentru indeplinirea obiectivelor fortei si operationalizarea structurilor, si s-ar fi finalizat la timp documente strategice fundamentale pentru securitatea tarii cum ar fi: Carta Alba, Strategia Militara Nationala si Strategia de Securitate Nationala. Faptul ca presedintele a amanat acest demers a evitat doar pe moment raspunsuri dureroase cu privire la capacitatea de aparare a tarii dar ele releva, sine ira et studio, incapacitatea acestuia de a intelege nevoile reale ale armatei dar si interesele de securitate nationala ale Romaniei. Militarii mai spera ca Presedintele va intelege din acest bilant personal ca, atat timp cat se va lucra cu diagnostice aproximative şi se vor face promisiuni fara acoperire cu privire la stringenta nevoilor armatei, la rolul şi locul ei in sistemul de securitate naţională, se vor aplica tratamente fără efecte pentru organismul militar. Ar fi de asteptat ca apropiatul bilant sa genereze un dialog sincer si barbatesc intre militari si presedinte, care sa evidentieze că intre promisiuni şi realitate, atunci când este vorba de starea armatei, sunt adevăruri care trebuie spuse, chiar dacă sunt dureroase sau jenante. Bilantul ar trebui sa evidentieze adevaruri de care presedintele ar trebui sa se rusineze si pe care ar trebui sa si le asume in integrum ca esecuri personale in calitatea de comandant suprem. Altfel, presedintele s-ar putea sa constate ca are in fata sa un auditoriu dezamagit, obligat sa asculte inca o data promisiuni, minciuni si ordine care nu au nicio legatura cu asteptarile lor dar nici cu realitatea din unitatile militare. NB Nu am inteles niciodata de ce nu se renunta la bilanturile tip „activul de comanda si de partid din armata” pentru a se adopta un dialog tonic si deschis doar cu militarii si civilii cu functii relevante din minister. Iordache Olaru, contribuabil apolitic, fost pensionar militar |
“Nu voi înceta să mă bat pentru dreptate în societatea românească”
Comandantul suprem, la raport!
