vineri, 26 noiembrie 2010

SUA: Foştii salariaţi ai statului umplu tribunalele
Mii de pensionari, foşti angajaţi ai sectorului public din Statele Unite, au dat în judecată autorităţile din cel puţin şase state ale SUA, după ce acestea au luat măsuri de tăiere a beneficiilor de pensionare pentru aceştia, din cauza constrângerilor bugetare impuse de recesiune. Astfel de procese au fost intentate de foşti salariaţi ai statului din Colorado, Minnesota, Michigan, Massachusetts, New Hamp­shire sau Illinois, iar în alte state sindicatele anali­zează sau pregătesc acţiuni similare în justiţie.
Măsurile luate de autorităţi în statele respective vizează în­gheţarea, pe diferite perioade de timp, a cuantumului pen­siilor, diminuarea procentului anual de indexare a acestora, schimbarea formulei de indexare în defavoarea pensionarilor sau impunerea pentru pensionari a plăţii unor contribuţii suplimentare pentru serviciile publice de sănătate.
Pensiile funcţionarilor publici americani sunt plătite prin intermediul unor fonduri de pensii finanţate din bani publici, care investesc respectivele sume pe pieţele financiare. Aceste pensii sunt stabilite, în cele mai multe cazuri, ca pro­cent din ultimul salariu al respectivilor angajaţi, procent care poate merge de la 60 la peste 90%.
Un motiv important de îngrijorare pentru autorităţi şi de speranţă pentru pensionari este precedentul creat, în 2004, de actualul secretar cu afaceri interne al admi­nis­traţiei Obama, Ken Salazar, pe atunci procuror general al SUA. Într-o opinie formală, exprimată într-un proces similar celor din prezent, acesta a scris că „drepturile de pensie ale unui func­ţionar public pensionat sunt drepturi contractuale câştigate care nu pot fi modificate în niciun fel în mod unilateral”. de Adrian Mosoianu in Saptamana Financiara

marți, 23 noiembrie 2010

EVENIMENTELE ZILEI DE 24 NOIEMBRIE

vineri, 19 noiembrie 2010

Cătălin Chelu, prins că a făcut golănii


Un Chelu şi-o gagică pletoasă
Un Chelu şi-o gagică pletoasă
Cătălin Chelu se crede mai deştept decît prevede legea. Sanchi, el se imaginează un mare geniu financiar, în stare să-i prostească pe toţi. De cînd s-a făcut jucător pe piaţa bursieră şi mare investitor în SIF-uri, Chelu încearcă tot felul de artificii mai mult sau mai puţin legale, prin care să-şi sporească puterea şi sfera de influenţă.
Da, numai că uneori o mai ia şi el în freză, căci nu poţi numai s-o dai, trebuie să o mai şi ei, ce naiba! Nu vă ascund faptul că mă bucură decizia luată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), care a respins contestaţia formulată de Chelu pentru că a fost amendat cu 50 de milioane de lei vechi, başca nu a fost validat în conducerea SIF Moldova.
Ce credeţi că a făcut golanul de Chelu, pînă să fie prins? Împreună cu Rîmar Cezar şi cu firmele Iledificia SA, Comrimet SA, Lineas Trade SA, Libron Consulting SA şi Epsomatic SA, deţinea la data desfăşurării adunării generale din 29 august 1,22% din capitalul SIF Oltenia şi acţiona în mod concertat cu aceşti acţionari. Altfel spus, şmecherul de Chelu a încălcat pragul de deţinere de 1% la SIF, intrînd în conflict cu CNVM. Pentru că a umblat cu prostii, Cătălin Chelu a fost amendat cu 50 de milioane, decizie pe care, cum spuneam a contestat-o. E, la finele săptămînii trecute, CNVM a hotărît să menţină amenda, respingînd apelul lui Chelu. Mai mult decît atît, CNVM a obligat Consiliul de Administraţie (CA) al SIF Moldova să convoace o nouă AGA pentru analizarea oportunităţii de menţinere a lui Cătălin Chelu în funcţia de membru şi preşedinte al CA.
Aşadar, Chelu, de unde se visa mare şmecher în SIF Moldova, ar putea ajunge de căruţă după proxima AGA, ceea ce, să recunoaştem, nu-i deloc o veste rea!

De Iulian Grosu | 9 noiembrie 2008,

Se pune intrebarea: pe cati a compromis individul asta pana acum?
Ce rost mai are, cand "Chelu, de unde se visa mare şmecher în SIF Moldova" in cei doi ani cat au trecut de atunci , se pare ca nu prea a ramas de caruta.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Penibila" Curte Constituţională aruncă în aer parlamentarismul românesc

Migraţia politică a fost legalizată, drumul spre dictatură are undă verde

17 noiembrie 2010 este o zi neagră pentru parlamentarismul românesc: o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale au decis că migraţia politică este legală. Decizia luată miercuri de Curtea Constituţională reduce la zero mijloacele de exprimare ale Opoziţiei şi încalcă voinţa unei părţi însemnate a electoratului. Primul act de dictatură va fi consumat în Camera Deputaţilor.

Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi (adică doar o parte, maxim cinci judecători din nouă, s-au pronunţat), că deputaţii care în timpul unei legislaturi părăsesc partidul sub culorile căruia au candidat în alegeri se pot constitui în grupuri parlamentare cu drepturi similare grupurilor parlamentare rezultate din alegeri. De asemenea reprezentanţii acestor noi grupuri parlamentare pot obţine posturi în conducerea Camerei, în conducerea comisiilor de specialitate etc. Practic, se poate spune că judecătorii Curţii Constituţionale au LEGALIZAT astfel migraţia politică parlamentară. Începând din ziua în care decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, orice deputat poate pleca fără probleme din partidul în care face parte, voinţa electoratului care, în afară de persoană, a votat şi culoarea politică şi mai ales programul sau proiectul politic al respectivului candidat (program/proiect de fapt al partidului care l-a desemnat candidat într-un colegiu - n.a.) fiind astfel călcată în picioare.

O decizie clară în favoarea Puterii

Decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, adică confirmarea noilor prevederi aduse regulamentului Camerei Deputaţilor - dreptul independenţilor fugari din alte partide de a se constitui în grup parlamentar şi promovarea reprezentanţilor acestui grup în structurile de conduecere -, reprezintă un balon de oxigen pentru actuala Putere, care astfel îşi asigură în continuare majoritatea în luarea deciziilor. Reamintim, fără aportul celor 15 fugari grupaţi în jurul lui Gabriel Oprea, cel despre care Traian Băsescu spunea cândva că este "şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase" (Oprea a fost recent "reevaluat pozitiv" de şeful statului - n.a.), actualii guvernanţi nu ar fi avut majoritate în Camera Deputaţilor. Prin acordarea de funcţii reprezentanţilor grupului independenţilor din UNPR, se mai anihilează şi majoritatea deţinută de Opoziţie în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Practic, prin această decizie se anihilează orice posibilitate de exprimare a Opoziţiei, în fapt, posibilitatea de exprimare 3.558.512 cetăţeni români care au votat candidaţii PSD şi PNL. (Pentru comparaţie, actuala Putere reprezintă voturile a 2.664.454 de români, la care am putea să adugăm circa 116.000 de voturi, dar numai în situaţia în care votanţii fugarilor din PSD şi PNL ar fi de acord cu noua orientare politică şi noile programe ale acestora.)

Reacţii din zona Opoziţiei

Victor Ponta (PSD): "PSD respectă deciziile Curţii Constituţionale, dar consideră că democraţia românească are nevoie de măsuri dure împotriva traseismului politic. Considerăm că, prin aceste decizii de astăzi, s-a ajuns la desfiinţarea rolului opoziţiei în România, precum şi la legiferarea «traseismului» politic în Parlamentul României. Opozitia poate fi desfiinţată prin «cumpărarea» de parlamentari, iar «traseismul» este recompensat prin funcţii. În ciuda acestei decizii, PSD se obligă ca, după alegeri, să nu folosească astfel de reglementări antidemocratice pentru a deturna sensul votului".

Ciprian Dobre (PNL): "Cred că, de fapt, este o deschidere a drumului către autocraţie, este drumul prin care România abandonează principiile democratice. Suntem pe o cărare care duce clar spre dictatură de tip constituţional. Nu voi spune că decizia Curtii este una eronată, ci una ce deschide drumul către dictatura constituţionala în România. Practic, s-au înlocuit alegerile parlamentare cu o hotărâre a majorităţii parlamentare. Cred că din acest moment este posibil orice".

Primul act oficial de dictatură în Camera Deputaţilor

Afirmaţiile deputatului PNL Ciprian Dobrea au fost foarte repede confirmate de realitate. Profitând de o altă modificare nedemocratică a regulamentului Camerei - cea votată marţi -, prin care s-a eliminat necesitatea cvorumului în şedinţele Biroului Permanent, miercuri s-a şi desfăşurat o şedinţă a acestui organism cu participarea doar a reprezentanţilor Puterii. Cei şapte deputaţi ai PNL şi PSD din Biroul Permanent au fost anunţaţi prin SMS cu doar 15 minute înainte de convocarea şedinţei, astfel că ei nu au putut participa. În componenţa exclusivă a reprezentanţilor Puterii s-a validat votul din comisia juridică - dat cu doar o oră înainte - prin care s-a considerat că Roberta Anastase nu a încălcat regulamentele şi procedurile şedinţelor de plen în trei situaţii reclamate de Opoziţie. Tot conform unor surse parlamentare, se pare că în şedinţa de miercuri a Biroului Permanent s-a decis ca să fie angajată o firmă de audit care să evalueze activitatea angajaţilor Camerei Deputaţilor. Conform sursei citate, rolul respectivei evaluări nu înseamnă altceva decât o vastă operaţiune de epurare din Camera Deputaţilor a angajaţilor care nu sunt membri sau simpatizanţi ai PDL. Site-ul inpolitics.ro a prezentat mai multe amănunte în acest sens.

Contactat de cotidianul.ro, Valeriu Zgonea (vicepreşedinte al Camerei din partea PSD) ne-a precizat: "Orice este posibil. De aproape două luni de zile cei din PDL ne-au ameninţat că vor elimina consilierii, experţii şi referenţii din comisiile parlamentare care au simpatii apropiate de PSD, şi implicit o serie de funcţionari propuşi de PSD. Am semnale că se intenţionează ca funcţiile de secretari generali adjuncţi urmează să fie oferite UDMR şi UNPR, deşi un post aparţine PSD. De asemenea, deşi conform algoritmului trebuia să desemnăm un candidat pentru un post care se vacantează în CNA, am înţeles că se va forţa desemnarea unei foste ziariste apropiate de PDL".




Lucian Gheorghiu

A.N.C.M.R.R.- se poate lauda

La 16.11.2010, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr.7274/2/2010, de cerere a A.N.C.M.R.R. de suspendare a H.G. nr. 735/2010.

Minuta înscrisă în Condica de pronunţări a Curţii de Apel Bucureşti, are următorul conţinut :

1.Respinge excepţiile invocate de Guvernul României ;

2.Respinge cererea de intervenţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor în sprijinul Guvernului ;

3.Respinge cererea de suspendare a H.G.735/2010 ca rămasă fără obiect.

Referitor la punctul 3, din « minuta » de mai sus, instanţa a stabilit că deja H.G.735/2010 este suspendată printr-o hotărâre luată de către altă Curte de Apel (vezi cazul Cluj), şi , ca urmare, nu a mai existat obiectul pentru care ne-am judecat.

A.N.C.M.R.R. aşteaptă să primească Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, motivată, pentru a lua măsurile ce se impun.

Secretar general al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere

Gl.bg.(r)Radu-Şerban DAN

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

REZISTENŢĂ

Un conaţional mai nervos şi curios de felul său, a format, la întâmplare, un număr de telefon şi a întrebat, înainte de a i se prezenta interlocutorul de la celălalt capăt al firului, care este explicaţia rezistenţei pe funcţie a premierului actual de la Bucureşti.

Răspunsul l-a primit instantaneu, printr-un e-mail. Fără niciun comentariu. Serviciu public prompt, rapid, cu informaţii apolitice, pur tehnice, de o calitate ireproşabilă.

Vizionaţi şi confirmaţi:

http://www.ionpetrescu.ro/2010/11/13/rezistenta/

Articol din Linia De Mira

vineri, 12 noiembrie 2010


TeoPal
SĂ FII BĂTRÂN ÎN ŢARA MEA
În ţara mea, bătrâneţea a încetat a mai fi o stare fiziologică. A devenit o infracţiune. În ţara mea, s-a stabilit prin legea pensionării că pentru bătrâneţe trebuie să fii pedepsit. Şi aşa se şi întâmplă. Nu este departe vremea când, prin decizie a parlamentului, Codul Penal va fi completat cu un capitol prin care bătrâneţea va fi penalizată. Cartea Pedepselor adaptându-se astfel realităţii de fiecare zi. Odată ajuns la vârsta bătrâneţii, vârstă pe care nu o ştii, întrucât nici ea nu este bine stabilită, schimbându-se periodic în funcţie de dispoziţia de moment a preşedintelui statului, a primului ministru ori a stării de plictis a celui care numără voturile din parlament, ai devenit în mod definitiv altcineva. Viaţa ta de până atunci nu mai contează. Este declarată, oficial, nulă. Tot ceea ce ai oferit societăţii în nenumăraţii ani de muncă nu mai este important. Nu mai contează. Întrucât tu, Ionescu ori Popescu, nu mai eşti tu, cetăţeanul acestei ţări. Devii o cifră. O cifră într-un sistem care are ca principală preocupare să te extermine. Oficial, se numeşte „ieşirea din sistem”. „Ieşire” care trebuie dusă la bun sfârşit. Pentru tine, cu maximă durere, umilire şi înjosire. În aşa fel, încât moartea să ţi se pară o uşurare. Nu mai ai voie să lucrezi. Deoarece, pentru asta ar trebui să fii plătit. Iar statul nu-şi poate permite să irosească bani pentru un bătrân. Nu poate remunera un condamnat, deja, la disparitie. Dintr-o persoană onorabilă, profesor, medic sau ofiţer, inginer ori muncitor, ai devenit un asistat social. O povară pentru societate. Dacă ţi se „dă” o pensie, statul o numeşte „asistenţă” şi nu va reprezenta în nici un caz returnarea sumelor pe care tu le-ai plătit statului într-o viaţă, tocmai pentru a avea cu trăi la bătrâneţe. Nu. Pensia este socotită a fi o pomană. Oferită strict din bunăvoinţa conducătorilor ţării. Ţi se va spune că tu, bătrânul, nu mai ai nici un drept din moment ce statul nu mai are bani. Că banii pe care tu i-ai plătit, lună de lună patruzeci de ani, s-au dus demult. Guvernul nu i-a mai găsit în bugetul pe care l-a moştenit. Deci, nu mai sunt! Ce-i aşa greu de înţeles? Şi, dacă ai avut neşansa de a ajunge azi bătrân, eşti plătit din mila celor care muncesc acum. Iar dacă aceştia nu au de unde să-ţi dea, ei fiind puţini iar cei ca tine mulţi, e treaba ta. Nu a statului. Dar, fiind democraţie, poţi alege. Să mori de foame, să te sinucizi, să stai cu zilele la cozile pomenilor primăriilor mai miloase sau să pleci în lumea largă. Să te „descurci”, prin forţe proprii. Statul are acum ca principală preocupare restructurarea sa. Care nu are nici o legătură cu tine, bătrânul neputincios. Ba din contră! Prin chiar existenţa ta îl încurci şi îl întârzii în edificarea măreţei sale opere. Statul este ocupat. Taci şi spune mulţumesc! Atâta are, atâta oferă. E simplu. Ca bătrân, în ţara mea nu mai ai voie să te îmbolnăveşti. Dacă ai facut-o, este pe riscul tău. Deoarece boala ta este o povară în plus pentru stat. De unde bani pentru medicamentele tale? De unde bani pentru spitalizare? De unde bani pentru plata medicilor ori pentru actul operatoriu? Trebuie să înţelegi evidenţa! Că nu mai sunt bani pentru supravieţuirea ta. E boala ta, e viaţa ta, te priveşte personal. Nu amesteca statul în problema asta. Ai dat bani, ani îndelungaţi, pentru asigurările de sănătate? Ţi s-a spus că vei avea bătrâneţea asigurată? “ Ţeapă!”, ca să folosesc o vorbă dragă preşedintelui. Banii aceia s-au dus şi ei! Acum statul nu mai are fonduri pentru sănătatea ta. Deci, să fii sănătos! Sunt mult mai multe de spus despre cum este să fii bătrân în ţara România. Iar eu sunt deja prea bătrân ca să le pot enumera pe toate. Mi s-a terminat şi pasta din pix… Mi-e ruşine, dar trebuie să vă spun. Este ora două, dimineaţa. Scriu în stradă. Sunt aici de două zile şi două nopţi. La coadă pentru ajutoare U.E. Împreună cu alţi o mie de bătrâni. Merită! Se dă zahăr. Şi făină şi ulei. O să avem ce mânca, vreo câteva zile. E frig. Îngheţ şi mă tot întreb: „Unde o fi ţara asta, UE?” Că m-aş muta şi eu acolo. Văd că are bani pentru bătrâni. Şi poate este şi mai cald…